Noutăți

Consiliul Judeţean Hunedoara organizează, la sediul său din localitatea Deva, str.1 Decembrie 1918, nr.28, judeţul Hunedoara în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordinului ministrului culturii nr.2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de

Cei 75 de ani de la înființarea Teatrului din Petroșani vor fi aniversați între 4-10 decembrie printr-o gală cu spectacole invitate, expoziții, dezbateri, reprezentații pentru copii și un showcase al Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Programul include trei spectacole ale Teatrului Național „Satiricus – I.L. Caragiale” de la Chișinău, care se vor juca în primele trei zile ale galei.

Spectacolul „PERIPEȚIILE BRAVULUI SOLDAT SVEJK” de Jaroslav Hasek Înainte de începerea Primului Razboi Mondial, Soldatul Iosif Svejk este un prostănac cu acte în regulă, cu toate că el nu are nicio vină și încearcă să se comporte ca un om normal. Iosif Svejk ajunge soldat și trece printr-o mulțime de peripeții, urmează să fie arestat de nenumărate ori, fiind eliberat