Spectacolul online „COLECȚIONARUL” de John Fowles, regia Ciprian Huțanu, Vineri, 24 Aprilie 2020, ora 18.00
Echipa Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” Petroșani revine în fața publicului iubitor de teatru, cu noi spectacole în varianta online. De această dată, vă atragem atenția că spectacolele vor fi disponibile doar la momentul difuzarii lor, la data și ora stabilită.
Vineri, 24 Aprilie 2020, ora 18.00, puteți viziona Spectacolul online „COLECȚIONARUL” de John Fowles, regia Ciprian Huțanu.
Spectacolul vorbește despre pasiunea unui tânăr timid, asocial, care este cuprins de nevinovata bucurie de a colecționa obiecte. Odată cu primirea unei moșteniri consistente, mica lui plăcere ia proporții și ajunge treptat să-i domine viața. Destinul său capătă o întorsătură neobișnuită atunci când răpește și sechestrează o studentă la Arte Frumoase, încercând să stabilească astfel o legatură afectivă imposibilă între el si victimă. Romanul Colecționarul a inspirat o ecranizare de succes, în regia lui William Wyler, de trei ori nominalizată la premiile Oscar și câștigătoare a Globului de Aur.